foarte utile

Recuperează obiectele mici pierdute prin casă

Ştii vorba „caută acul în carul cu fân”!
De câte ori nu ţi s-a întâmplat ţie să pierzi un obiect mic între franjurii unui covor pufos şi să stai zeci de minute căutându-l câteodată fără sorţi de izbândă…

Ajungea, într-un final, în sacul aspiratorului, fără şansa de a mai fi recuperat. Nu şi dacă încerci următorul truc: pune o pânză în capătul ţevii de la aspirator, pe care să o legi cu un elastic.

Obiectul mic – un cercel, un ac… – se va opri acolo şi îl vei putea recupera uşor.

Aşa nu îţi mai dă ciorba-n foc

Nu face gătitul cât curăţenia de după. De câte ori nu ţi s-a întâmplat să-ţi dea mâncarea în foc şi să murdărească tot aragazul?! Un truc util de la Zanussi constă în a pune peste oală o lingură de lemn, care previne revărsarea lichidului. Oricum, plita cu inducţie e foarte uşor de curăţat, în cazul în care ciorba a dat în foc.

Cum poţi folosi mai târziu vinul rămas în sticlă

Ţi-a mai rămas puţin vin în sticlă? Chiar dacă e puţin probabil, poţi să iei în calcul prosibilitatea şi, în acest caz, să ştii că poate fi păstrat proaspăt chiar şi după multe zile de la deschiderea sticlei. Cum? Simplu – congelat. Pune-l în cutii de gheaţă şi vei obţine cuburi de vin îngheţat, pe care le poţi folosi la mâncare, în băuturi etc.

Pizza proaspătă chiar şi a doua zi

Ce bună e pizza abia scoasă din cuptor!! Dar să ştii că, dacă ţi-a mai rămas, e la fel de bună şi a doua zi. Trebuie doar să ştii că, atunci când o reîncălzeşti în cuptorul cu microunde, e bine să pui alături şi un pahar cu apă. O face mai gustoasă şi mai fragedă

Verdeţurile se pot păstra mai mult timp dacă le pui în pahare cu apă, la frigider.

Pete de grăsime pe cămaşă? Ca să scapi sigur de ele înainte de a o băga în maşina de spălat, aplică puţină cretă pe murdărie

O simplă bucăţică de hârtie te poate scăpa de multă mizerie în casă. Atunci când trebuie să dai o gaură în perete cu bormaşina, îndoaie un post-it şi lipeşte-l de perete. Toată murdăria se va aduna pe el.

Îţi poţi călca hainele chiar şi când eşti gata îmbrăcat cu ele.

Placa de întins părul este bună şi pe post de fier de călcat. Spre exemplu gulerul de la cămaşă sau o cută pe care ai observat-o abia după ce te-ai îmbrăcat.

Poţi tăia rapid, drept şi egal tortul folosind o aţă mai tare.

Ca să cureţi eficient cuptorul cu microunde stoarce puţină lămâie într-un pahar cu apă şi pune-o un minut la microunde.

Apoi poţi doar să ştergi cu un burete pereţii cuptorului. Atenţie când manevrezi paharul – arde!

Recuperează obiectele mici pierdute prin casăŞtii vorba „caută acul în carul cu fân”!

.

O simplă bucăţică de hârtie te poate scăpa de multă mizerie în casă. Atunci când trebuie să dai o gaură în perete cu bormaşina, îndoaie un post-it şi lipeşte-l de perete. Toată murdăria se va aduna pe el.

Îţi poţi călca hainele chiar şi când eşti gata îmbrăcat cu ele.

Placa de întins părul este bună şi pe post de fier de călcat. Spre exemplu gulerul de la cămaşă sau o cută pe care ai observat-o abia după ce te-ai îmbrăcat.

Poţi tăia rapid, drept şi egal tortul folosind o aţă mai tare.

Ca să cureţi eficient cuptorul cu microunde stoarce puţină lămâie într-un pahar cu apă şi pune-o un minut la microunde.

Apoi poţi doar să ştergi cu un burete pereţii cuptorului. Atenţie când manevrezi paharul – arde!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s