Ouale si cafeluta

POFTA BUNA !

5 mituri false despre alimentaţia sănătoasă
Evităm ouăle şi ne hrănim cu cereale la fiecare mic dejun. De fapt, ar trebui să facem exact invers. Un specialist în nutriţie, Kris Gunnars, arată care sunt cele mai răspândite mituri false din domeniul nutriţiei, într-un articol pentru businessinsider.com. Iată cinci dintre acestea:
1. Ouăle sunt nesănătoase Nimic mai fals. Ouăle nu cauzează boli de inimă şi se numără printre cele mai hrănitoare alimente din lume. Ouăle fierte, consumate la micul dejun, dau chiar o mână de ajutor celor care vor să slăbească. Un studiu recent a arătat că ouăle ajută, în primul rând, la creşterea nivelului „colesterolului bun” şi consumul de ouă nu este asociat în niciun fel cu riscul de boli de inimă. Consumul de ouă ne protejează şi ochii, doarece organismul îşi „procură” din acest aliment unii antioxidanţi esenţiali.
2. Grăsimea saturată este de evitat Acum câteva decenii, nutriţioniştii au pus „epidemia” de boli cardiace pe seama consumului excesiv de grăsimi în general şi de grăsimi saturate în particular. Însă, un studiu publicat în 2010, care a implicat studierea a 347.747 subiecţi, a arătat că nu există nicio legătură directă între bolile de inimă şi consumul de grăsimi saturate. Aşadar, nu ar trebuie să ne ferim de carne, ulei de cocos, brânză ori unt. Alimentele naturale bogate în grăsimi saturate sunt, de fapt, bune pentru sănătate, deoarece cresc nivelul „colesterolului bun” (HDL).
3. Toată lumea ar trebui să mănânce cereale! De fapt, cerealele sunt alimente slabe în nutrienţi, comparativ cu alte alimente, precum legumele, de exemplu. Cerealele bogate în gluten sunt chiar periculoase pentru sănătate. Glutenul poate cauza probleme intestinale, oboseală cronică şi durere. Consumul de gluten a fost asociat şi cu unele afecţiuni ale creierului, precum schizofrenia.
4. Dieta bogată în proteine este rea pentru oase şi rinichi De fapt, este exact invers. O alimentaţie bogată în proteine duce la întărirea structurii osoase şi la reducerea riscului de fracturi. Mitul conform căruia proteinele ar fi duşmanii oaselor şi rinichilor a apărut în urma unor studii controversate, care au analizat numai efectul pe termen scurt al unor alimente bogate în proteine. Mitul poate fi demontat extrem de simplu. Diabetul şi hipertensiunea arterială sunt cele mai comune boli care duc la infarctul renal. Ori dieta bogată în proteine limitează efectele diabetului şi este indicată pentru scăderea tensiunii.
5. Mesele mici şi dese, cheia marilor succese Se spune că este mai bine să împarţi cantitatea zilnică de mâncare în 6-7 mese mici, nu în 3 mese mari. De fapt, nu este nicio dovadă care să susţină acest mit. De fapt, frecvenţa ridicată a meselor creşte riscul apariţiei cancerului la colon, arată studiile.
8 motive stiintifice pentru care trebuie sa bei cafea
http://ro.stiri.yahoo.com/8-motive-stiintifice-pentru-care-trebuie-sa-bei-220800115.html
1. Te face mai destept Cafeaua stimuleaza activitatea cerebrala si imbunatateste mai multe functii cognitive: memoria, dispozitia, vigilenta, nivelul de energie din corp.
2. Este cheia longevitatii Cercetatorii care au studiat sanatatea cardiovasculara spun ca o ceasca de cafea fiarta la ibric ar putea fi explicatia pentru care locuitorii din insula greceasca Ikaria ajung la respectabila varsta de 90 de ani. „Cafeaua greceasca fiarta la ibric este bogata in polifenoli si antioxidanti si contine doar o cantitate moderata de cofeina, avand mai multe beneficii in comparatie cu alte bauturi pe baza de cafea”, spune medical Gerasimos Siasos.
3. Cafeaua arde grasimile Stiai ca fiecare produs care accelereaza arderea grasimilor are in compozitie cafeina? Exista un motiv bun pentru asta. Cafeaua stimuleaza rata metabolica cu 3-11%. De asemenea, alte studii au confirmat ca aceasta substanta poate sa accelereze arderea grasimilor cu 10% in cazul persoanelor obeze si cu 29% in cazul persoanelor slabe.
4. Cafeaua contine ingrediente interesante Cafeaua este 98% apa. Insa celelalte substante in proportia de 2% sunt cele mai importante. Aroma cafelei este data de 2-etilfenol, o substanta care in cantitati mai mari s-ar putea sa-ti provoace greata. Consistenta cremoasa a cafelei este data de acetil metil carbinol, o substanta ce se gaseste si in unt. Trigonelina ii da o aroma de pamant, dar lupta si cu bacteriile ce ataca dintii. 3,5 acid dicafeolyquinic este o alta substanta prezenta in cafea, care protejeaza creierul de radicalii activi.
5. Cafeaua combate durerile de cap si migrenele Medicii explica acest efect al cafelei prin faptul ca medicamentele care combat cefaleea contin cafeina. Prin urmare, atunci cand ai dureri de cap bea o ceasca de cafea si durerile de cap vor disparea.
6. Cafeaua te protejeaza de diabet Diabetul de tip 2 este o problema de sanatate enorma, care afecteaza in prezent 300 milioane de oameni in jurul lumii. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca cei care consuma regulat cafea au cu 23-50% mai putine sanse sa dezvolte aceasta boala.
7. Te protejeaza de bolile batranetii Pentru ca imbunatateste activitatea cognitiva, cafeaua are efecte puternice impotriva Alzheimerului si a dementei, boli care afecteaza persoanele cu varsta peste 65 de ani. Pentru acestea nu exista tratament, dar o cafea pe zi poate fi o metoda foarte buna de preventie.
8. Cafeaua protejeaza ficatul Si ficatul are de beneficiat de pe urma dozei zilnice de cafea. Dr. Craig Lammert, autorul principal al studiului, si un gastroenterolog de la Clinica Mayo, a aratat ca un consum regulat de cafea poate reduce riscul de contractare a bolii numite Colangita sclerozanta primitiva. Aceasta este o boala rara de ficat, care poate provoca distrugeri mari si, daca este nediagnosticata sau netratata, poate provoca cancer biliar, ciroza, sau insuficienta hepatica.

4 păreri la “Ouale si cafeluta

Lasă un comentariu