TRUP ȘI SUFLET – despre vindecare

TRUP ȘI SUFLET – despre vindecare

RUDOLF STEINER

 

Este important, înainte de toate, să distingem în om ce aparţine sufletului şi ce este trupesc. Când sufletul se află în trup şi dumneavoastră priviţi omul, sufletul nu apare ca în realitate. El este, în realitate, lumină.
Va trebui să înţelegeţi tot mai mult că sufletul uman este lumină, când îl contemplăm liber de trup. El aparţine elementelor eterice care vă înconjoară, luminii; el este din sfera luminii. În sânul luminii este el perceput în mod corect. În schimb, trupul aparţine greutăţii.
Ei bine, eu v-am arătat cum este depăşită greutatea, cum devine creierul mult mai uşor, astfel încât greutatea lui nu este simţită în exterior. Dar corpul fizic, în structura sa, aşa cum îl percepem în esenţa sa, aparţine domeniului greutăţii.
Tot aşa cum obţineţi din apă, prin analiza chimică, hidrogen şi oxigen, atunci când consideraţi entitatea umană trebuie să faceţi distincţie între suflet, în luminozitatea lui, şi trup, cu greutatea lui.
Aceste două entităţi, sufletul luminos şi trupul greu, se întrepătrund într-un mod confuz, când le contemplăm în modul nostru obişnuit de a vedea lucrurile. Din cauza acestui amestec confuz, studierea trupului şi, mai general, a omului, nu vă revelează în ce constă esenţa bolii.
Dacă faceţi ca sufletul dumneavoastră să devină capabil să perceapă în om esenţa bolilor, veţi ajunge treptat să determinaţi forţele de vindecare pe care le conţin argintul şi plumbul, atunci când le contemplaţi.
Dar pentru aceasta trebuie să priviţi viaţa medicală cu cea mai mare seriozitate şi să vă organizaţi viaţa de meditaţie cu o asemenea forţă, încât ea să vă înveţe să percepeţi lumea în mod diferit.
De aceea, aş vrea să vă comunic ceva care, dacă va fi aprofundat prin meditaţie aşa cum trebuie, o să vă facă să deveniţi capabili a stabili cu substanţele particulare acea relaţie pe care o au ele cu omul, atât cu cel sănătos, cât şi cu cel bolnav.
Pentru aceasta, trebuie să consideraţi ceea ce vă scriu ca ceva care trezeşte sufletul, şi să fiţi conştienţi că realitatea nu este ceea ce percepeţi din om în viaţa curentă, ci ceea ce veţi vedea când vă veţi vivifia sufletul cu conţinutul acestor cuvinte. Veţi vedea atunci adevărul fiinţei umane, prin relaţia dintre una şi alta.
Până acum, am vorbit în aşa fel încât să vă fac să înţelegeţi omul în general în raporturile lui cu Cosmosul. Aş vrea acum să înscriu în sufletele dumneavoastră ceea ce vă poate face să deveniţi capabili să luaţi o bucăţică de aur şi s-o contemplaţi în mod meditativ. Bătut în foiţă subţire şi văzut în transparenţă, el prinde o tentă verzuie.
Când mă apropii de această foiţă de aur cu forţele profunde ale sufletului, această nuanţă verzuie trezeşte – nu printr-o analogie confuză – acelaşi sentiment interior ca o pajişte verde, ca verdele covor vegetal al Pământului.
Dar, cufundându-mi astfel toate forţele sufletului în contemplarea acestei foiţe de aur translucide, este trezită şi forţa opusă a sufletului, şi când îmi ridic ochii, apare de jur împrejurul meu contrastul – dar acesta nu este simplul efect de contrast pe care îl descrie fiziologia – al unei lumi ce răspândeşte o licărire roşiatică fără strălucire, o licărire de un roşu-albăstrui.
În acest moment, eu ştiu că în această bucăţică de aur atât de subţire se găseşte lumea întreagă. Şi această bucăţică de aur cu licăr verzui pe care o ţin în mână este în realitate o sferă întreagă – nu punctul particular, nodul unei sfere –, o sferă întreagă, şi eu învăţ astfel să trăiesc în albastrul-roşiatic, în albastrul-violet al unei sfere. Iar când veţi învăţa să cunoaşteţi alte proprietăţi ale aurului, veţi face legătura vie dintre proprietăţile respective şi ceea ce vă aduce această viziune pe calea sufletului.
Astfel, veţi face în mod viu experienţa fundamentală a acestei proprietăţi a aurului, care constă în refuzul de a se uni cu oxigenul. Căci veţi spune: Omul trăieşte datorită prezenţei oxigenului, pentru că el transformă în permanenţă oxigenul. În corpul eteric, am văzut, totul este diferit; el este înrudit cu tot ceea ce nu este legat de corpul fizic.
Aurul este înrudit cu corpul eteric, prin faptul că el nu tolerează să fie unit cu oxigenul. Şi tocmai în virtutea acestei proprietăţi exercită aurul o putere de vindecare asupra corpului eteric pentru tot ceea ce oxigenul, de exemplu, riscă să provoace în corpul fizic. De aceea, aurul este, într-un anumit sens, un remediu capabil să acţioneze în mod direct pornind din centrul omului.
Prin această impresie luminoasă de un roşu-albăstrui fără strălucire, veţi percepe adevărul acestui adagiu: Aurul este Soare. El este în întregime Soare. Acesta este un punct crucial care vă indică, pur şi simplu, că în spaţiul cosmic, aurul este Soare, şi că aurul-Soare este înrudit cu corpul eteric.

Vedeţi dumneavoastră, asemenea consideraţii conduc spre proprietăţile substanţelor folositoare în terapie. Dar nu veţi ajunge la ele decât dacă luaţi în serios cuvintele ce urmează, considerându-le nu ca pe nişte cuvinte goale, ci ca pe un apel la forţele sufletului:
Priveşte în sufletul tău
Forţa luminii,
Simte în trupul tău
Puterea greutăţii.
Aceste cuvinte trebuie să fie practicate ca un exerciţiu. Trebuie să vă exersaţi ca şi cum sufletul dumneavoastră ar deveni fluid, ar curge departe ca un val de lumină, ca o forţă luminoasă, şi ca şi cum trupul dumneavoastră ar deveni un obiect care se uneşte cu interiorul Pământului printr-o nostalgie a greutăţii. Trebuie să faceţi în mod real experienţa interioară a acestui antagonism copleşitor, atunci vă despărţiţi sufletul de trup, trebuie să fie aşa.
Şi în continuare:
În forţa luminii
Radiază Eul-spirit
Doar în acest fel veţi înţelege întregul. Căci Eul uman, ca experienţă interioară, creşte în suflet. De aceea trebuie să percepeţi, de asemenea, această imagine a Eului dezvoltându-se, radiind, în valul de lumină radioasă a sufletului care se răspândeşte în Univers.
Şi iată celălalt aspect pe care trebuie să-l adăugăm:
În puterea greutăţii
Prinde putere Spiritul lui Dumnezeu
Cu adevărat, când cei vechi vorbeau despre corpul uman ca despre templul lui Dumnezeu, aceasta nu era o imagine convenţională, ci expresia unui profund adevăr. Şi, dacă e adevărat că Eul este domnul sufletului, când sufletul este conştient, nu e mai puţin adevărat că trupul este lăcaşul în care domneşte divinitatea.
Nu trebuie să consideraţi că trupul vă aparţine, căci trupul nu a fost născut din om, ci din Dumnezeu. Aşa este: trupul rezultă din forţele divine. Omului îi aparţine doar sufletul, pe care trupul îl găzduieşte. Astfel, trebuie să consideraţi trupul vostru, în mod real, ca templu al lui Dumnezeu.
De aceea, este nespus de important să ştiţi că:
În forţa luminii – sufleteşti –
Radiază Eul-spirit,
În puterea greutăţii
Prinde putere Spiritul lui Dumnezeu.
Spiritul lui Dumnezeu prinde putere în trupul uman, tot aşa cum Eul radiază în sufletul uman.
Acum, iată ce este important:
Dar nu e voie
Ca forţa luminii
Să pună stăpânire
Pe puterea greutăţii
Veţi înţelege acest lucru cu uşurinţă: Când omul doarme, ceea ce este suflet este separat de trupesc. El le-a despărţit. În acest moment, sufletul nu mai are influenţă asupra trupului. Trebuie să fie la fel şi când omul este treaz. Desigur, Eul şi corpul astral se cufundă atunci în eteric-fizic, dar trebuie să existe, din punct de vedere interior, o separare între forţa luminii şi puterea greutăţii.
Nu trebuie să se formeze o componentă chimică din forţa luminii şi puterea greutăţii, ele trebuie să rămână separate, să nu se amestece în mod mecanic, şi încă şi mai puţin să se combine în mod interior. Ele trebuie să acţioneze alături în acelaşi spaţiu, puterea greutăţii a trupului în jos, forţa de lumină a sufletului, în sus.
De aceea este importantă această frază:
Dar nu e voie
Ca forţa luminii
Să pună stăpânire
Pe puterea greutăţii,
Nici ca
Puterea greutăţii
Să pătrundă
Forţa luminii
Aici avem reversul. În realitate, dragi prieteni, în om trebuie să fie separat ceea ce cunoaşterea noastră senzorială amestecă în permanenţă. Dacă observaţi omul din exterior, prin intermediul simţurilor, toate acestea se amestecă.
Şi, dacă omul ar fi în realitate ceea ce percepe din el modul banal de a vedea, el ar fi mereu bolnav. Omul poate fi sănătos, dar modul nostru de a-l vedea cu ajutorul simţurilor este boală, întotdeauna.
Vedem mereu omul bolnav, dar aceasta este maya, iluzie, căci, în adevărata sa esenţă, omul nu trebuie să fie niciodată aşa cum îl vedem. În esenţa sa adevărată, nu trebuie să amestecăm niciodată forţa luminii cu puterea greutăţii; ele trebuie să rămână separate. Nu trebuie să fie niciodată ca în cazul apei, la care hidrogenul şi oxigenul se combină şi dispar ca atare.
În cazul omului, acest lucru nu se petrece decât prin percepţia senzorială, care are prostul gust de a introduce un mod de a vedea propriu chimiei, făcând din om o combinaţie între forţa luminii şi puterea greutăţii. Ele sunt, de fapt, separate, şi trebuie să rămână aşa, ca şi cum, în cazul apei, hidrogenul şi oxigenul ar rămâne în permanenţă separate, deşi fiind unul în altul.
Căci dacă forţa luminii pune stăpânire
Pe puterea greutăţii
Şi dacă puterea greutăţii
Pătrunde forţa luminii,
Atunci se unesc, în rătăcire cosmică,
Suflet şi trup
În stricăciune.
‒ stricăciunea fiind boala.
Aşa cum am spus, asemenea cuvinte trebuie să fie primite cu cea mai mare seriozitate, cu o asemenea seriozitate încât ele să vă modeleze trupul, pentru ca să puteţi considera omul, în mod real, sub aspectul forţei luminii şi al puterii greutăţii, şi pentru ca în voi să se trezească sentimentul că ele sunt contrare când se întrepătrund. E ceea ce se întâmplă în cazul bolii.
Când forţa luminii pune stăpânire pe puterea greutăţii, apar bolile trupeşti; când puterea greutăţii pătrunde în forţa luminii, apar aşa-numitele boli mintale. Reflectaţi la acest lucru, consideraţi că Spiritul lui Dumnezeu trăieşte în trup, dacă forţa luminii pune stăpânire pe puterea greutăţii, omul şi-l însuşeşte în mod nedemn pe Dumnezeu, pe Dumnezeu din el.
Reflectând la toate acestea, resimţindu-le, simţindu-le cu impulsul moral necesar, veţi învăţa treptat să consideraţi elementele şi procesele lumii şi veţi afla cum să desprindeţi forţa luminii atunci când ea a pus stăpânire pe puterea greutăţii; veţi găsi un mijloc oarecare, o substanţă exterioară sau un proces uman, capabil să ajute corpului eteric prin intermediul corpului astral.
Vedeţi dumneavoastră, dacă sufletul vă este pătruns în întregime de aceste lucruri, veţi putea, de asemenea, să vedeţi dintr-o dată ce anume vindecă în euritmia curativă. Căci ceea ce vindecă în euritmia curativă se bazează, în esenţă, pe forţele cosmice. Când faceţi exerciţii cu consoane, sunteţi în sânul forţelor lunare, cu vocale, în sânul forţelor lui Saturn. Practicând euritmia curativă, ne simţim, prin intermediul acestor două forţe, în plin Cosmos.
Să luăm un exemplu: Presupuneţi că am constata – acesta este un diagnostic, dar fără diagnostic valabil nu există terapie, şi terapia este importantă în medicină –, presupuneţi că am constata la un om un exces de structurare, că acest om nu ar putea birui acest proces de structurare a sărurilor sau a hidraţilor de carbon.
Dacă dumneavoastră constataţi cu adevărat efectele subtile din organism – simptomele pot fi discrete –, euritmia curativă cu vocale, care se opune structurării, va avea o eficacitate remarcabilă.
Sau şi, dacă observăm că un copil are o uşoară tendinţă spre bâlbâială – desigur, nu vreau să vorbesc despre bâlbâială ca un diletant, ne putem afla în prezenţa unor leziuni din cele mai variate –, se poate ca aceste leziuni ale bâlbâielii să antreneze o predominanţă a forţelor structurante, şi de aceea, în caz de bâlbâială, se vor recomanda nişte exerciţii de euritmie curativă cu vocale.
Vor fi făcute în ordinea obişnuită, în această ordine în care omul se manifestă firesc. Astfel, la copiii înclinaţi să se bâlbâie se vor recomanda exerciţii de euritmie curativă în ordinea obişnuită a vocalelor A, E, I, O, U – şi, cu destulă răbdare şi iubire, e posibil să se ajungă la nişte rezultate excelente.
Dacă reflectaţi la toate acestea, dragi prieteni, vă veţi putea spune – şi acest lucru trebuie să vă intereseze – că toate bazele esoterice pe care vi le-am dat acum câteva zile şi astăzi trebuie să fie considerate ca un fel de etică medicală. Prin etică eu înţeleg faptul de a te simţi legat de o datorie, aceea de a întreţine în permanenţă, prin forţele meditative, o dispoziţie sufletească prin care să fii capabil a te situa într-o poziţie justă faţă de lume.
Evident, dacă ar fi să dispunem de un an întreg, am putea aborda multe detalii care să ne ancoreze solid în practică. Dar aceste conferinţe au putut doar să vă îndrume spre o anumită cale; era cu atât mai important să vă vorbesc despre dezvoltarea forţelor medicale din entitatea umană, să vă ofer aceste câteva repere medicale. Căci atunci când vă veţi întoarce la studiile dumneavoastră medicale cu aceste indicaţii esoterice, totul o să vi se pară diferit; poate chiar mai dificil.
Când cineva, vreo persoană cam stupidă din epoca noastră – oamenii sunt uşor îndobitociţi de şcoala primară, încă şi mai mult de cea secundară, apoi ei se duc la universitate –, când o asemenea persoană cam stupidă ajunge să facă studii medicale, ea este capabilă să depăşească, printr-o anumită perseverenţă, dificultăţile pe care le întâlneşte în cursul primului şi al celui de-al doilea an, dacă, pentru nişte mobiluri sociale, ea simte ameninţarea vreunei tiranii morale.
Dar în acest fel nu va deveni medic. Ea va deveni o persoană pe care societatea o va lua drept medic, care va face pe medicul, dar nu va fi medic. Ei bine, dumneavoastră veţi ajunge să faceţi ca forţele dumneavoastră sufleteşti să devină mai subtile, dacă lăsaţi să acţioneze asupra lor asemenea lucruri. Iar modul în care vor acţiona asupra dumneavoastră psihologia, fiziologia şi patologia bazate pe ştiinţa medicală o să vă pricinuiască multe suferinţe.
Va fi ca şi cum vi s-ar da uneori pietre în loc de pâine. Dar din aceste pietre veţi reuşi să scoateţi ceva, şi ceea ce veţi obţine astfel nu va fi fără nici un folos. Aşa trebuie să fie, căci, pentru moment, lumea noastră materialistă este încă puternică, şi trebuie să ne acomodăm cu ea, într-un fel sau altul. Trebuie să lucrăm pornind de la situaţia în care ne aflăm, în care ne-am pus.
Aşadar, trebuie să deveniţi nişte medici aşa cum o cere societatea şi să vă pătrundeţi studiile medicale cu ceea ce aţi primit aici. De aceea, o repet, veţi găsi aici ocazia de a vă lega, de a vă uni cu ceea ce am descris. Trebuie să aveţi o încredere totală în modul în care Doctor Wegman şi cu mine vom administra Secţia medicală de la Goetheanum.
Medicina, care constituie aici obiectul studiilor noastre, este tocmai aceea prin care dumneavoastră veţi putea face experienţa umană. Astfel, când vă veţi fi întors în lumea exterioară şi în faţa dumneavoastră va apărea o problemă, împărtăşiţi-ne dorinţele dumneavoastră, ce anume vă stă la inimă.
Răspunsul va ajunge la dumneavoastră prin buletinul lunar, pentru ca toţi să aibă un folos din acest răspuns. Astfel, studiile dumneavoastră medicale vor fi impregnate de ceea ce vă poate fi oferit astăzi cu mijloacele de care dispunem.
Căci, vedeţi dumneavoastră, nu există, în principiu, decât puţine persoane – acestea nu pot fi decât nişte tineri – capabile să creeze o punte de legătură între ceea ce vrea Dornach-ul pe plan spiritual şi ceea ce, în lume, deţine puterea materialistă.
Aceste persoane nu pot fi decât în număr mic şi, la drept vorbind, doar nişte tineri care încă studiază. De ce? Dacă ceea ce se spune despre Dornach în domeniile cele mai variate ar fi adevărat, ar fi nebunie curată.
Mi s-a întâmplat să fac o expunere despre terapeutică într-un cerc de studenţi. Erau prezenţi toţi studenţii, precum şi un profesor, un veritabil profesor. Eu îmi dădeam seama că el nu venise decât pentru a găsi confirmarea a ceea ce gândea el: şi anume, că expunerea mea nu poate fi altceva decât o flecăreală de diletant în domeniul medicinei. Astfel, eu am putut observa în el o adevărată metamorfoză. Pe de-o parte, el avea aerul din ce în ce mai indignat, iar, pe de altă parte, era surprins.
Efectiv, el era obligat să admită că nu era vorba de flecăreală, dar nu putea, în mod evident, să-şi dea asentimentul la ceva ce contrazicea total ceea ce el considera de ani de zile ca adevăr. Maximum ce i se putea cere era, în mod evident – acest lucru a reieşit dintr-o discuţie pe care am avut-o, după aceea, cu el –, ca el să spună: “Prefer să păstrez distanţa.”
Desigur, n-ar fi fost nevoie să se distanţeze dacă ar fi recunoscut aici o stupiditate. În acest caz, i-ar fi fost uşor să-şi lanseze obişnuitele săgeţi. El credea că îi va fi uşor, dar nu putea face acest lucru, aşa încât maximum ce se putea cere de la demnitatea profesorală erau aceste cuvinte: “Prefer să păstrez distanţa.” Nu i se putea cere mai mult.
Dar un tânăr ia, în mod cert, o atitudine diferită. El nu se încurcă în prejudecăţi. Astfel, el este capabil să accepte aceste noţiuni pentru binele omenirii. Şi dacă aşa stau lucrurile, dragi prieteni, e posibil ca spiritualitatea Goetheanum-ului să impregneze medicina, poate mai repede decât am crede.
Aşa cum v-a spus Doamna Wegman când aţi venit la ea, ceea ce am început trebuie să fie continuat cu toată seriozitatea, pentru a deschide calea unor studii medicale aşa cum ar trebui ele să fie în epoca noastră în care materialismul este atât de general răspândit.
În această direcţie, veţi putea face mult pentru dumneavoastră înşivă, dar şi pentru lume şi pentru omenirea bolnavă, dacă nu consideraţi ceea ce aţi ascultat drept ceva efemer, ci drept un punct de plecare spre această cale pe care aţi intrat deja atât de serios.
În acest spirit, dragi prieteni, vrem să rămânem uniţi, astfel încât să păstrăm aici, la Dornach, la Goetheanum, un centru, pentru ca acest centru să poată radia, datorită dumneavoastră, în lume. Aş vrea să vă ofer aceasta ca pe un imbold, ca pe un fel de merinde de drum.
Astfel, lucrurile se vor rezolva, şi multe noţiuni vor veni să îmbogăţească ceea ce a fost discutat, ceea ce dumneavoastră aţi trăit aici. Fie ca ceea ce aţi simţit ca un frumos ideal să devină acum un mod de a trăi.
Să încheiem, dragi prieteni, cu aceste cuvinte.
Priveşte în sufletul tău
Forţa luminii,
Simte în al tău trup
Puterea greutăţii.
În forţa luminii
Radiază Eul-Sprit,
În puterea greutăţii
Prinde putere Spiritul lui Dumnezeu.
Dar nu e voie
Ca forţa luminii
Să pună stăpânire
Pe puterea greutăţii,
Nici ca
Puterea greutăţii
Să pătrundă
Forţa luminii;
Căci dacă forţa luminii pune stăpânire
Pe puterea greutăţii
Şi dacă puterea greutăţii
Pătrunde forţa luminii,
Atunci se unesc, în rătăcire cosmică,
Suflet şi trup
În stricăciune.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s