STAFIDELE

sursa foto: http://photoarea.info)

INAMICUL COLESTEROLULUI RAU: STAFIDELE

Stafidele sunt cele mai populare fructe uscate, folosite atât la pregătirea deserturilor tradiţionale, cât şi la prepararea salatelor sau a mâncărurilor exotice. Acestea se obţin din struguri fără sâmburi, cultivaţi de-a lungul ţărmului Mării Mediterane, în Grecia, Cipru sau Turcia, prin uscare la soare sau în cuptoare speciale.

Nu îngraşă
Stafidele sunt bogate în fructoză, un zahăr natural care poate fi transformat de organism, cu uşurinţă, în energie. S-a constatat că datorită lipsei grăsimilor şi a sării nu îngraşă, aşa cum se credea. Din acest motiv, se numără printre puţinele fructe dulci recomandate în curele de slăbire, bineînţeles consumate în mod limitat.

Previn depresia
Stafidele conferă un important aport de energie, au rolul de a tăia pofta de mâncare şi reduc riscul apariţei bolilor cardiovasculare. Datorită fructozei, o excelentă sursă de energie, consumul regulat de aceste fructe uscate combate oboseala şi previne depresia, fiind un tonic excelent. În acest sens, în special sportivilor, persoanelor în vârstă, tinerilor şi celor care depun un efort deosebit, fizic sau intelectual, li se recomandă cel puţin 50 g de stafide brune pe zi.

Tratează constipaţia
Stafidele nu sunt bogate doar în fructoză şi nu sunt recomandate doar datorită conţinutului mare de fructoză. Fibrele prezente în aceste fructe uscate contribuie la reducerea colesterolului rău, îmbunătăţesc funcţia intestinelor şi previn sau tratează constipaţia.
Problemele cu stomacul „încărcat” pot fi date uitării cu ajutorul unui pumn cu stafide înmuiate într-un pahar cu apă şi lăsate peste noapte la macerat. Dimineaţa, acestea trebuie consumate pe stomacul gol, pentru a grăbi digestia şi pentru a elimina resturile alimentare neabsorbite de intestin.

Împiedică retenţia de lichide
Cantitatea uriaşă de potasiu previne retenţia de lichide, fluidizează sângele şi ajută la reducerea tensiunii arteriale. Stafidele sunt bogate şi în antioxidanţi, denumiţi polifenoli, care au un rol important în prevenirea apariţiei tumorilor maligne prin ajutarea celulelor să-şi păstreze funcţia normală, şi tratează stările febrile.
Magneziul din stafide reduce aciditatea stomacală, iar dacă le consumaţi în loc de desert vă puteţi regla digestia.

Constituie un aport important de fier
Aceste fructe uscate reprezintă o importantă sursă de fier, fiind recomandate în cazul anemiilor uşoare. Femeile însărcinate, cu grave carenţe de acest mineral, riscă să nască un copil cu aceleaşi probleme, care poate fi predispus la anemie. Pentru a preveni lipsa de fier din organism, viitoarele mămici trebuie să adopte o alimentaţie bogată în acest element. Dintre produsele nonanimale, stafidele sunt cele mai indicate în acest sens.

Reglează hormonii
Stafidele conţin şi boron, un mineral important pentru menţinerea oaselor sănătoase, care intervine în reglarea hormonilor şi în metabolismul vitaminei D. Boronul este indicat şi în osteoporoză, întărirea oaselor şi reducerea durerilor osoase, iar vitamina A, care chiar dacă este prezentă într-o cantitate mică, este benefică pentru sănătatea ochilor.

Recomandate femeilor de 50-70 de ani
Specialiştii sunt de părere că dieta pe bază de stafide are şi rolul de a creşte libidoul. În India există chiar un ritual în care cuplurile proaspăt căsătorite consumă la nuntă lapte cu stafide, pentru îmbunătăţirea libidoului. Dacă aveţi probleme de această natură, trebuie să ştiţi că pot fi rezolvate foarte simplu cu doar o mână cu stafide brune. Pentru început spălaţi-le bine cu apă şi apoi fierbeţi-le în puţin lapte. Consumaţi acest amestec după ce s-a răcit, de trei ori pe zi, până vă redobândiţi vigoarea sexuală.
Potrivit studiilor, consumul zilnic de stafide, însoţit de câteva minute de mers pe jos, reduce considerabil riscul apariţiei bolilor cardiovasculare în cazul femeilor cu vârsta între 50 şi 70 de ani.
Specialiştii au ajuns la concluzia că o cană cu stafide pe zi reduce pofta de mâncare şi nivelul colesterolului rău şi creşte, în schimb, cantitatea de colesterol bun, care previne ateroscleroza.

Reţetă gustoasă şi sănătoasă
Pentru a prepara această reţetă simplă de salată de varză cu stafide, aveţi nevoie de o varză roşie, o linguriţă cu vârf cu pudră de scorţişoară, o cană cu stafide aurii, câteva linguri cu ulei, sucul de la o jumătate de lămâie, un păhărel cu vin roşu, sare, piper şi o linguriţă cu miere. Primul pas constă în tăierea foarte fină a verzei şi adăugarea unei linguriţe rase cu sare. Amestecaţi bine pentru ca varza să se înmoaie. Apoi adăugaţi câteva linguri cu ulei, sucul de lămâie şi piperul măcinat. Puneţi stafidele, mierea şi scorţişoara în vin şi lăsaţi-le să stea circa 30 de minute în frigider. Turnaţi acest amestec peste salata de varză, acoperiţi cu o folie de plastic şi puneţi totul la rece timp de o oră înainte de a servi.

Pont! Stafidele brune sunt mai indicate decât cele aurii, deoarece conţin mai mulţi nutrienţi, precum vitaminele A şi C, calciu şi potasiu.

Sfat! Acidul oleanolic din stafide distruge bacteriile cauzatoare de carii şi de boli gingivale. Astfel, consumaţi câteva grame pe zi.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s